14.11.2018 14:22

Comunicat de presă - ARACIS extinde colaborarea cu agențiile de asigurare a calității din țările învecinate

 

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) extinde colaborarea cu Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare din Republica Moldova (ANACEC), prin semnarea unui Acord de parteneriat cu scopul promovării învățământului superior de calitate din cele două state și al dezvoltării relațiilor de cooperare stabilite între cele două agenții de asigurare a calității.

Acordul de parteneriat a fost semnat de către prof. dr. ing. Iordan Petrescu, președintele ARACIS și conf. dr. ing. Andrei Chiciuc, președintele ANACEC, cu ocazia participării reprezentanților ARACIS la seminarul „Asigurarea calității studiilor universitare: de la provocări la perspective” organizat la Chișinău, în data de 25 octombrie 2018, de ANACEC și Agenția Universitară a Francofoniei (AUF), în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.

Conform prevederilor acordului, activitățile de cooperare ARACIS – ANACEC vizează: diseminarea experienței și bunelor practici în evaluarea externă a calității educației în învățământul superior din cele două țări; schimbul de informații privind procedurile de evaluare externă; desemnarea unor experți evaluatori pentru a face parte din comisiile de evaluare externă a calității; participarea la proiecte comune în domeniul asigurării calității educației; organizarea în comun a unor evenimente în domeniul asigurării calității etc.

Semnarea Acordului de parteneriat a avut loc în contextul în care, la începutul anului 2018, agenția de asigurare a calității din Republica Moldova a fost reorganizată, prin absorbția Inspectoratului Școlar Național și Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare și și-a schimbat denumirea din Agenția Națională de Asigurare a Calității în Învățământul Profesional (ANACIP) în Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC). Între ARACIS și ANACIP exista un acord de cooperare, semnat în martie 2017, însă ca urmare a modificării denumirii și a reorganizării ANACIP, era necesară semnarea unui nou acord de parteneriat.

Anterior semnării acordului de parteneriat, ARACIS și ANACEC au desfășurat o serie de activități de colaborare, precum: vizita de studiu la sediul ARACIS și schimb de bune practici pentru 12 reprezentanți ai ANACIP (București, mai 2016), seminarul de formare a personalului administrativ și a evaluatorilor ANACIP cu privire la procedurile de evaluare externă a calității academice (Chișinău, iunie 2016), participarea reprezentanților ANACIP la câteva vizite de evaluare externă efectuate de ARACIS (octombrie – noiembrie 2016), participarea reprezentanților ANACIP la sesiunea de formare a experţilor evaluatori înscrişi în Registrul Naţional al Evaluatorilor ARACIS (Sibiu, martie 2017).

De asemenea, în data de 13 noiembrie 2018, a avut loc vizita de documentare și schimb de bune practici a 13 reprezentanți ai ANACEC la ARACIS, în cadrul căreia au fost abordate teme precum: Metodologia de evaluare instituțională în învățământul superior, Evaluarea externă (autorizarea/ acreditarea) a studiilor doctorale, Clasificarea universităților și ierarhizarea programelor de studii, Recunoașterea internațională a Agenției, Examinarea posibilităților de extindere a colaborării ARACIS – ANACEC etc.

Acord de parteneriat ARACIS_ANACEC_oct 2018

Partnership Agreement ARACIS_ANACEC_oct 2018

14.11.2018

ARACIS, Biroul Comunicare

E-mail: office@aracis.ro




ENQA


EQAR


INQAAHE


CEE


ENAEE


EQANIE