IV. Cooperare națională și internațională
Cooperare națională
În data de 30 ianuarie a avut loc ședința ordinară a Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), în cadrul căreia s-au analizat dosare de evaluare pentru diverse programe/instituții de învățământ preuniversitar la care a participat reprezentantul ARACIS în Consiliul ARACIP.
Reprezentanții ARACIS au participat și la întâlnirea online despre Planul de egalitate de gen organizată de Universitatea din București pe 21 martie și la Conferința națională de lansare și diseminare a raportului național privind implementarea studiului EUROGRADUATE 2022 în România, organizată de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) la București în data de 27 martie.
Totodată, Președintele ARACIS, Prof. univ. dr. ing. Valentin Năvrăpescu, a participat, în cursul lunii iulie, la o serie de evenimente, astfel:
– în data de 16 iulie, la ceremonia aniversară a 160 de ani de la înființarea Universității din București;
– în perioada 25 – 27 iulie, la reuniunea Consiliului Național al Rectorilor, găzduită de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca și de Universitatea Tehnică din Cluj Napoca;
– în data de 25 iulie, la ceremonia de aniversare a 155 de ani de la înființarea USAMV Cluj-Napoca.
Cooperare internațională
Nou acord de colaborare cu Quality Assurance Agency for Higher Education (QAA) din Regatul Unit
ARACIS împreună cu agenția engleză, Quality Assurance Agency for Higher Education (QAA) din Regatul Unit, vor colabora, sub egida unui Memorandum, semnat în data de 12 iunie 2024.
Memorandumul a fost semnat de către domnul președinte, Prof. univ. dr. ing. Valentin Năvrăpescu și doamna Vicki Stott, CEO al agenției QAA, cu ocazia participării la cel de-al 14-lea Forum bienal al Rețelei Internaționale a Agențiilor de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (INQAAHE), găzduit la București de ARACIS, în colaborare cu Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București.
Această colaborare marchează încă un pas important pentru agenția noastră și are ca scop dezvoltarea și extinderea cooperării și sprijinului reciproc în asigurarea calității învățământului superior din România și Regatul Unit, precum și o mai bună înțelegere a abordărilor naționale privind asigurarea calității în învățământul superior și a sistemelor respective existente în cele două țări.
În plus, cele două agenții vor colabora pentru schimbul de informații și bune practici cu privire la asigurarea și îmbunătățirea calității educației transnaționale precum și în scopul recunoașterii calificărilor.
Reţeaua Central-Est Europeană a Agenţiilor de Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (CEENQA)
- Întâlnirile periodice ale membrilor boardului Reţelei Central-Est Europene a Agenţiilor de Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior – CEENQA.
- Întâlnirea bilunară a membrilor CEENQA la care au participat online reprezentanții ARACIS pe 17 ianuarie. Aceștia au susținut în cadrul întâlnirii prezentarea cu titlul “QA and internationalisation” alături de reprezentanți ai agențiilor din Slovenia, Germania, Kosovo și Slovacia.
- Întâlnirea periodică online a membrilor rețelei CEENQA (Reţeaua Central-Est Europeană a Agenţiilor de Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior) din 20 martie, respectiv din 17 iulie.
- Adunarea Generală CEENQA și workshopul „Cross-border Cooperation”, care au avut loc la Baku, Azerbaidjan în perioada 15-18 mai.
Rețeaua Internațională a Agențiilor de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (INQAAHE)
- Întâlnirile online ale Rețelei Internaționale a Agențiilor de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (INQAAHE), dintre care menționăm întâlnirile săptămânale ale grupului de lucru pentru organizarea Forumului INQAAHE 2024, pe care ARACIS l-a găzduit în perioada 10-12 iunie, la București, în colaborare cu Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București;
- Ședințele lunare ale Board-ului Rețelei Internaționale a Agențiilor de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (INQAHEE) și întâlnirile comitetelor și grupurilor de lucru INQAAHE, desfășurate online;
- Întâlnirile lunare ale coordonatorilor regionali din cadrul proiectului GLOBAL STUDY II, organizate online de INQAAHE;
- Întâlnirea Boardului Rețelei Internaționale a Agențiilor de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (INQAAHE), găzduită de ARACIS la București pe 9 iunie.
Grupul de Monitorizare a Procesului Bologna (BFUG)
În această perioadă ARACIS a luat parte la mai multe activități ale Grupului de Monitorizare a Procesului Bologna (BFUG), respectiv ale altor grupuri de lucru organizate în marja BFUG pentru programul de lucru 2021-2024, după cum urmează:
- Cea de-a zecea reuniune a Grupului de lucru pentru îmbunătățirea schimbului de cunoștințe în comunitatea Spațiului European al Învățământului Superior (Task Force on Enhancing Knowledge Sharing in the EHEA community) găzduită de agenția Malta Further and Higher Education Authority (MFHEA) din Hamrun, în perioada 8-9 ianuarie.
- Cea de-a opta întâlnire a Grupului de coordonare a implementării Procesului Bologna (Bologna Implementation Coordination Group – BICG) care a avut loc la Vatican în data de 22 ianuarie.
- Reuniunea Comitetului director al Grupului de Monitorizare a Procesului Bologna (BFUG Board meeting) organizată în data de 23 ianuarie la Vatican, Italia.
- Reuniunea Grupului de Monitorizare a Procesului Bologna (Bologna Follow-Up Group/BFUG), ce s-a desfășurat la Bruxelles, Belgia, în perioada 19-20 februarie.
- Reuniunea Comitetului Director al Grupului de Monitorizare a Procesului Bologna (BFUG Board meeting) care a fost organizată la Vatican, Italia, în data de 12 martie.
- Reuniunea Grupului de Monitorizare a Procesului Bologna (BFUG) care a avut loc la Bruxelles (Belgia) în perioada 11-12 aprilie 2024;
Conferința ministerială a Spațiului European al Învățământului Superior
Conferința ministerială EHEA, precum și Forumul pentru Politici Globale au fost organizate la Tirana, Albania, în intervalul 28-31 mai.
În cadrul conferinței a fost aprobat Comunicatul de la Tirana, care include prioritățile stabilite pentru Procesul Bologna în următorii trei ani. O evaluare a stadiului de implementare a angajamentelor la nivelul Spațiul European al Învățământului Superior (SEÎS) este disponibilă în Raportul de Implementare a procesului Bologna, prezentat în cadrul conferinței.
În delegațiile statelor membre ale SEÎS au fost incluși reprezentanți ai agențiilor de asigurare a calității în învățământul superior din peste 20 de țări. De asemenea, la lucrările conferinței a participat și o delegație a Asociației Europene pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ENQA).
În cadrul conferinței, miniștrii educației din Spațiul European al Învățământului Superior (SEÎS) au aprobat preluarea de către România și Republica Moldova a Secretariatului SEÎS, începând cu 1 iulie 2024. Astfel, în 2027, România și Republica Moldova vor organiza împreună Conferința ministerială și Forumul pentru Politici Globale, la Iași și Chișinău.
Asociația Europeană pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ENQA)
- Întâlnirea Board-ului Asociației Europene pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ENQA), organizată la Bruxelles, Belgia, în perioada 27-28 februarie;
- Forumul membrilor ENQA 2024 organizat la Hanovra, Germania, în perioada 17-19 aprilie;
- ENQA Board meeting organizată la Bruxelles, Belgia, în 2-3 iunie;
- Întâlnirea online ENQA member CEO cu reprezentanți ai Comisiei Europene, în 9 iulie.
❖ ❖ ❖
Reprezentanții ARACIS au mai participat la:
- Conferința anuală cu tema: „Quality Assurance Matters”, organizată de Consiliul pentru Acreditarea Învățământului Superior (CHEA)/Grupul Internațional pentru Calitate (CIQG). Evenimentul a avut loc la Washington, SUA, în perioada
29 ianuarie-1 februarie. În cadrul conferinței, Directorul General ARACIS a susținut prezentarea cu titlul „Rolul asigurării calității în construirea Spațiului European al Învățământului Superior”, alături de Ann Katherine Isaacs, vicepreședinte al Bologna Follow Up Group (BFUG), având ca punct central al sesiunii dezvoltarea sistemelor de asigurare a calității în învățământul superior. - Forumul dedicat parteneriatelor în domeniul educației superioare dintre Marea Britanie și România, organizat de British Council la București, în data de 5 februarie;
- Webinarul organizat de Registrul European pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (EQAR), în data de 26 februarie, cu privire la includerea furnizorilor de micro-certificări în baza de date DEQAR și alte aspecte tehnice cu privire la încărcarea rapoartelor de evaluare externă în platforma DEQAR;
- Summitul anual EURIE/EURASIA Higher Education 2024, eveniment desfășurat la Istanbul, Turcia, în perioada 26-29 februarie;
- Întâlnirea Board-ului Asociației Europene a Instituțiilor de Învățământ Superior (EURASHE) organizată la Shannon, Irlanda, în perioada 6-10 martie;
- Evenimentul ”Deep Dialogues: Scalable and sustainable internationalisation and transnational education (TNE) – locally relevant and globally connected”, organizat de British Council la Edinburgh, Scoția, în în data de 15 martie;
- Întâlnirea de finalizare a proiectului JEDI (Joint European Degree Label in engineering), eveniment organizat online în 15 martie;
- Cea de-a șasea întâlnire online organizată de agenția AQ Austria cu tema “Egalitate și diversitate în asigurarea calității externe a învățământului”, în data de 11 aprilie;
- Webinarul CHEA: Microcredentials: Protecting Consumers through Quality Assurance, desfășurat în data de 17 aprilie;
- Webinarul The European Digital Credentials for Learning Team: Micro-credentials and European Digital Credentials for Learning, organizat de Comisia Europeană în data de 24 aprilie;
- Quality Audit Network Meeting, organizată de Swedish Higher Education Authority la Stockholm, Suedia, în perioada 14-16 mai;
- Întalnirea online a Global Academic Integrity Network (GAIN) din data de 22 mai;
- Conferința anuală EURASHE: Stronger Together, găzduită de St. Pölten University of Applied Sciences, întâlnirea Board-ului EURASHE și Adunarea Generală, organizate la Sankt Pölten, Austria (20-24 mai);
- Conferința anuală și expoziția NAFSA 2024, găzduite de NAFSA Association of International Educators la New Orleans, Louisiana (Statele Unite ale Americii) în perioada 25 mai-1 iunie 2024. Delegația României a fost formată din reprezentanți ai universităților de prestigiu din țara noastră, reprezentanți ai Consiliului Național al Rectorilor, precum și ai ARACIS. Conferința NAFSA ne-a oferit ocazia de a ne prezenta și promova agenția, de a împărtăși bune practici, precum și de a stabili viitoare parteneriate pe plan internațional.
- Seminarul membrilor ECA, Adunarea Generală ECA și trainingul European Higher Education for Entry-Level Quality Assurance Professionals, desfășurate la Hamrun, Malta, în perioada 1-6 iunie;
- ENAEE European Accreditation Agencies’ Summit ce s-a desfășurat în perioada 17 -19 iunie. Evenimentul a reunit președinți și alți reprezentanți ai agențiilor membre ENAEE pentru un dialog aprofundat despre provocările și practicile din educație, a inclus sesiuni de discuții panel despre tendințele actuale în standardele de acreditare, ateliere de lucru pe tema adaptării la schimbările din sistemele educaționale, sesiuni interactive despre gestionarea diversității în acreditare, acreditarea într-o lume post-pandemică și implementarea sustenabilității în practicile de acreditare. Domnul Prof. univ. dr. ing. Seghedin Neculai Eugen, Director al Departamentului de Evaluare Externă a Calității a fost raportor pentru masa rotundă privind Colaborarea inter-agenții și recunoașterea mutuală a acreditărilor.
- Vizita de studiu găzduită de ARACIS, a unei delegații din Azerbaidjan, de la Agenția de Asigurare a Calității Învățământului (TKTA), Ministerul de Știință și Educație și Edumedia-Azerbaijan LLC (17-19 iunie);
- Întâlnirea online a EC2U Plenary Council din cadrul proiectului de Universități Europene European Campus of Cities Universities (EC2U) din 17 iunie;
- Întâlnirea online a Grupului de suport tehnic European Higher Education Sector Observatory (EHESO)/ European Tertiary Education Register (ETER) organizată în data de 18 iunie.