Consiliul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior – ARACIS, împreună cu membrii comisiei de Ştiinţe umaniste și teologie şi cu întreg personalul agenţiei, îşi exprimă regretul profund pentru trecerea în nefiinţă a domnului prof.univ.dr. Andrei BODIU, membru al Consiliului ARACIS, distins colaborator şi adevărat prieten.
Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior a aflat cu profundă tristețe și regret încetarea din viață, în data de 3 aprilie 2014, a domnului profesor universitar doctor ANDREI BODIU, membru al Consiliului ARACIS și vicepreședinte al Senatului Universității „Transilvania” din Brașov.
Profesorul ANDREI BODIU a fost membru în numeroase foruri academice din România, iar în această calitate a contribuit semnificativ atât la creșterea calității învățământului superior românesc, cât și la imaginea acestuia pe plan internațional. În perioada 2012-2015 profesorul ANDREI BODIU era profesor invitat la Universitatea Jianzhu din Shenyang din China.
Mai mult decât atât, a avut participări la activități didactice la universități din țară și din străinătate și a fost invitatul universităților din străinătate pentru a susține conferințe:
-Conferința Poezia românească la început de mileniu III, Institutul de Romanistică al Universității din Zurich, Elveția, 16 mai 2013;
– Poezia românească la început de mileniu III, în cadrul conferințelor Variaciones rumanas la Universitatea din Granada, 27 mai 2013.
Profesorul Andrei Bodiu este autorul a numeroase articole științifice publicate în reviste de specialitate, dar și editor și co-editor a numeroase volume:
– Mircea Cărtărescu (monografie) (2000);
– Direcția optzeci în poezia română (2000);
– Șapte teme ale romanului postpașoptist (2002);
-Evadarea în vid (studii despre poezia românească de la sfîrșitul secolului XX și începutul secolului XXI) (2008);
– Bulevardul eroilor (2005);
– China, jurnal în doi timpi (2013);
-Studii pe viață și pe moarte (2000);
-Oameni obosiți (2008);
-Cursa de 24 de ore (1994).
De asemenea, profesorul ANDREI BODIU a fost vicepreședinte al Asociației de Literatură Generală și Comparată, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Arad, membru fondator al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO).
De-a lungul timpului, profesorul ANDREI BODIU a obținut umeroase premii și distincții:
– Premiul pentru poezie al Asociației Scriitorilor din Brașov (1991);
– Premiul revistei Poesis Satu Mare, 1991, 1994, 2008;
– Premiul ASPRO pentru poezie (2000);
– Premiul pentru critică Liviu Petrescu al Festivalului Internațional Lucian Blaga, Cluj (2006);
– Premiul Universității Transilvania din Brașov pentru realizarea filmului „Universitatea Transilvania la 60 de ani” (împreună cu Andrei Păuleț) (2008);
– Premiul Universității Transilvania din Brașov pentru contribuția avută la înființarea Școlii doctorale pentru domeniul filologie (2009);
– Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România (2009);
– Premiul „Radu Enescu” al revistei Familia din Oradea (2009);
– Premiul pentru poezie al revistei Transilvania din Sibiu (2009).
Ca om, profesor și renumit om de litere, așa cum rezultă din numeroasele volume și articole publicate de-a lungul timpului, ANDREI BODIU a fost apreciat și admirat de studenți, cadre didactice și de întreg mediul academic românesc.
Consiliul ARACIS regretă irecuperabila pierdere pentru învățământul superior din România, prin plecarea dintre noi a profesorului universitar doctor ANDREI BODIU. Sincere condoleanțe familiei sale îndurerate.
4 aprilie 2014