Comunicat de presă

  În data de 26 octombrie 2011, ARACIS va organiza conferința de închidere a proiectului „Asigurarea calității în învățământul superior din România în context European. Dezvoltarea managementului calității academice la nivel de sistem și instituțional – ACADEMIS” (contract nr.: POSDRU/2/1.2/S/1). Evenimentul se va desfășura în Aula Magna a Universității „Titu Maiorescu” din București, începând cu […]

Programul vizitelor de evaluare externă (10.10.2011-14.10.2011)

  Conform deciziei Biroului Executiv al ARACIS, în perioada 10.10.2011-14.10.2011 vor fi efectuate vizite pentru evaluarea externă a programelor de studii universitare de licenţă sau masterat, în vederea autorizării funcţionării provizorii, acreditării sau evaluării periodice, în următoarele instituții de învăţământ superior: 1. Universitatea „Spiru Haret” din București 2. Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” […]

Comunicat de presă

  În data de 15 octombrie 2011, ARACIS va organiza în cadrul proiectului ACADEMIS, Seminarul Regional pentru Regiunea Nord – Vest. Evenimentul va avea loc in Cluj-Napoca, în Aula Facultății de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca fiind invitați să participe reprezentanți (cadre didactice, studenți și reprezentanți mediului socio-economic) din cele 17 universități/instituții […]

Comunicat de presă

  În data de 08 octombrie 2011, ARACIS va organiza în cadrul proiectului ACADEMIS, Seminarul Regional pentru Regiunea București-Ilfov. Evenimentul va avea loc in București, în Aula Universității Româno-Americană din București, fiind invitați să participe reprezentanți (cadre didactice, studenți și reprezentanți mediului socio-economic) din cele 38 universități/instituții de învățământ superior din București-Ilfov. Seminarul constituie o […]

Comunicat de presă

  În data de 24 septembrie 2011, ARACIS a organizat în cadrul proiectului ACADEMIS, Seminarul Regional pentru Regiunea Centru. La evenimentul desfășurat la Brașov, în aula S. T. Chiriacescu a Universității Transilvania din Brașov, au participat reprezentanți din cele 12 universități de stat și private din Regiunea Centru. Seminarul a constituit o ocazie deosebită pentru […]

Comunicat de presă

  ENQA la București Astăzi, 6 octombrie 2011, s-au deschis lucrările Adunării Generale a European Association for Quality Association in Higher Education (ENQA) în București. Cuvântul de deschidere a fost prezentat de Achim Hopbach, președintele ENQA. Adunarea generală a fost onorată de prezența: –    Domnului Daniel Funeriu, Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului; –    Domnului […]

Programul vizitelor de evaluare externă (03.10.2011-07.10.2011)

  Conform deciziei Biroului Executiv al ARACIS, în perioada 03.10.2011-07.10.2011 vor fi efectuate vizite pentru evaluarea externă a programelor de studii universitare de licenţă sau masterat, în vederea autorizării funcţionării provizorii, acreditării sau evaluării periodice, în următoarele instituții de învăţământ superior: 1. Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureș 2. Universitatea „Valahia” din Târgoviște 3. Universitatea din […]

Comunicat de presă

  Începând cu septembrie 2009 ARACIS este membru cu drepturi depline a Asociației Europene pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ENQA). În ședința board-ului ENQA a analizat și avizat favorabil raportul referitor la progresul realizat de ARACIS de la evaluarea precedentă din 2009. Mai multe informații puteți găsi în documentul atașat.