În calitate de membru al Rețelei Globale de Integritate Academică (Global Academic Integrity Network – GAIN), Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) s-a alăturat agențiilor similare din întreaga lume și face apel la rețelele de socializare și la platformele online să ia atitudine împotriva fraudei academice.
Rețeaua Globală de Integritate Academică (GAIN), care reprezintă 40 de agenții pentru asigurarea calității și integritatea educației din întreaga lume, inclusiv ARACIS, a publicat o scrisoare deschisă prin care solicită rețelelor de socializare și platformelor online să ia măsuri pentru a opri publicitatea serviciilor comerciale de fraudă academică.
Serviciile online de fraudă academică facilitează lipsa de onestitate academică, permițând studenților să plătească pe altcineva pentru a le finaliza temele și/sau pentru a susține examenele în locul lor. Aceste servicii subminează învățarea studenților, precum și încrederea în calificările pe care le primesc la finalizarea studiilor.
Scrisoarea deschisă a GAIN face apel la principalele rețele de socializare și platforme online să se alăture luptei împotriva lipsei de onestitate academică.
Prin colaborarea principalelor platforme online cu GAIN, precum și prin revizuirea și respectarea liniilor directoare ale comunității, GAIN consideră că putem reduce în mod semnificativ vizibilitatea și impactul serviciilor de fraudă academică și putem transmite un mesaj puternic la nivel mondial cu privire la valoarea rezultatelor academice legitime.
Citiți scrisoarea deschisă emisă de GAIN – versiunea oficială, în limba engleză sau versiunea tradusă în limba română.