Joi, 14 iunie 2007, Consiliul ARACIS a organizat in Aula Academiei de Stiinte Economice, Colocviul National cu tema “Cultura calitatii si dezvoltarea institutionala a universitatilor”, cu ocazia implinirii unui an de activitate de la infiintare.
Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului a fost reprezentat de catre Dl. Prof.univ.dr Dumitru Miron, Secretar de Stat pentru invatamantul superior, fiind prezenti, totodata, reprezentanti ai comisiilor de invatamant, tineret si sport din Senat si Camera Deputatilor, rectorii universitatilor aflate in procesul de pilotare, reprezentanti ai CNCSIS, CNFIS, Consiliului National al Rectorilor, Federatiei sindicale Alma Mater, precum si studenti.
Programul colocviului a inclus prezentarea bilantului acestui prim an de activitate, precum si discutii pe marginea culturii calitatii in invatamantul superior ca si conditie de adaptare la bunele practici europene, fiind abordate, in acest sens, teme privind standardele si criteriile de calitate, precum si importanta programelor de masterat si doctorat, prioritati ale ARACIS.
Pe aceasta cale, ARACIS tine sa multumeasca tuturor celor care au participat la lucrarile colocviului, pentru contributia adusa in demersul cresterii calitatii invatamantului superior din Romania.
ARACIS aduce, totodata, calde multumiri Academiei de Studii Economice din Bucuresti pentru sprijinul activ si substantial acordat in organizarea si gazduirea colocviului.
rezolutie.pdf