În perioada 11 – 12 mai 2012 a avut loc la Sarajevo, Bosnia și Herțegovina, întâlnirea Adunării Generale a CEENQA (Central and East European Network of Quality Assurance Agencies in Higher Education). Cu această ocazie a fost organizat și un workshop regional privind noile direcții de dezvoltare în asigurarea calității la nivel European.
Au participat 44 de persoane, reprezentanți ai agențiilor de asigurare a calității în învățământul superior din 15 state, printre care și președintele ENQA. Din partea ARACIS a participat dnul Mihai Păunescu care a reprezentat instituția atât la Adunarea Generală, cât și la întrunirea Comitetului Executiv al CEENQA.
În cadrul Adunării Generale au fost discutate următoarele:
– extinderea CEENQA și cooptarea de noi membri; cu ocazia Adunării Generale au fost primiți cu drepturi depline YODAK, agenția de asigurare a calității din Cipru de Nord, precum și CQAHE, agenția din Lituania;
– stabilirea unor criterii mai stricte pentru viitori candidați la statulul de membru CEENQA;
– explorarea posibilității CEENQA de a realiza misiuni de evaluare a agențiilor ce doresc să obțină statutul de membru;
– dezvoltări specifice în fiecare dintre agențiile care au avut reprezentanți la lucrările Adunării Generale; mulți reprezentanți au ridicat problema dependenței agențiilor de asigurare a calității de finanțarea bugetară tot mai redusă pe fondul crizei economice și a crizei datoriilor.
În cadrul workshop-ului au fost discutate:
– noi direcții de dezvoltare ale învățământului superior rezultate în urma Conferinței Bologna de la București. Comunicatul Miniștrilor Educației prezenți la Conferința de la București privind obiectivele și prioritățile pentru 2012 – 2015 – prezentare făcută de Birger Hendriks;
– Revizuirea Standardelor și liniilor directoare (European Standards and Guidelines) – prezentare făcută de Achim Hopbach, președinte ENQA;
– Europa 2020 și revizuirea Procesului Bologna – prezentare făcută de Ulrich Teichler, director INCHER-Kassel.
De asemenea, cu ocazia acestui workshop a fost semnat un nou acord de cooperare între CEENQA și ENQA.