Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), întrunit în ședința din data de 25 martie 2021, a analizat o serie de aspecte privitoare la asigurarea calității în învățământul superior și a luat mai multe hotărâri importante pentru asigurarea calității educației oferite de sistemul de învățământ superior din România.
Totodată, au fost prezentate probleme de actualitate pentru învățământul superior din România, în consonanță cu evoluțiile pe plan european și internațional, cum sunt cadrul de asigurare a calității pentru micro-certificarea modulelor educaționale și modul de evaluare a calității educației în Universitățile Europene care au început să funcționeze și în care România este bine reprezentată. Una dintre problemele semnalate, în care ARACIS își propune să intervină activ în activitatea de asigurare externă a calității, este urmărirea respectării principiilor de etică academică, în care rolul universităților și al organizațiilor studențești este esențial.
Prezentăm în cele ce urmează temele pe care le considerăm de interes pentru opinia publică:
I. Avize acordate în urma evaluării și asigurării externe a calității
- Consiliul a analizat și a validat rezultatele evaluărilor externe pentru 36 de programe de studii universitare, dintre care 27 de programe de studii universitare de licență, opt programe de studii universitare de masterat și un Departament pentru Pregătirea Personalului Didactic, precum și pentru 24 de domenii de studii universitare de masterat. Lista acestora este disponibilă la adresa: https://www.aracis.ro/wp-content/uploads/2021/03/25.03.2021Hotarari-ale-Consiliului-ARACIS.pdf
Rezultatele evaluărilor externe, avizele acordate și propunerile ARACIS vor fi transmise Ministerului Educației, conform reglementărilor în vigoare.
- Pentru evaluările care se vor desfășura în următoarea perioadă a fost aprobată componența comisiilor de evaluare externă a programelor de studii universitare și a instituțiilor de învățământ superior și, de asemenea, au fost validate două Protocoale de evaluare instituțională. Evaluările instituționale se vor desfășura la Universitatea din Craiova și la Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca. Programul vizitelor de evaluare poate fi accesat aici.
II Evaluarea domeniilor de studii universitare de doctorat / școlilor doctorale
- Au fost aprobate modificări asupra „Ghidului privind evaluarea externă a studiilor de doctorat în modul de lucru mixt”;
- S-a luat decizia ca, în cursul lunii aprilie 2021, să fie organizată a doua sesiune de formare a experților evaluatori ARACIS – conducători de doctorat, care nu au avut posibilitatea de a participa la sesiunea desfășurată în luna martie 2021;
- S-au validat aprobările Biroului Executiv al Consiliului ARACIS (BEx) cu privire la solicitările de evaluare periodică a studiilor universitare de doctorat pentru un număr de 13 instituții de învățământ superior.
III. Cooperare internațională
- A fost validată decizia BEx referitoare la extinderea, până la data de 3 mai 2021, a termenului stabilit pentru derularea procesului de selecție a evaluatorilor internaționali care să fie incluși în Registrul Evaluatorilor Internaționali al ARACIS.
IV. Funcționarea internă a agenției
- A fost prezentată pagina de Facebook a ARACIS care a fost lansată de agenție în luna martie 2021, cu scopul de a crește gradul de accesibilitate și vizibilitatea informațiilor legate de activitatea ARACIS, astfel încât acestea să ajungă la un public cât mai larg.
- Consiliul a analizat următoarele:
- Rezultatele sesiunii de formare a studenților organizată de federațiile studențești, cu sprijinul ARACIS, în perioada 26 februarie – 7 martie 2021;
- Raportul cu privire la sesiunea de formare a experților evaluatori ARACIS și a reprezentanților instituțiilor de învățământ superior privind managementul calității programelor de studii universitare la formele de învățământ ID/ IFR derulată în luna ianuarie 2021;
- Activitățile și rezultatele ședinței Comisiei de monitorizare pentru implementarea și dezvoltarea sistemului de control intern/managerial (SCIM) al ARACIS, desfășurată în luna martie 2021, precum și Raportul asupra SCIM pentru anul 2020.
- Consiliul a aprobat următoarele:
- Propunerile de modificare a „Procedurii privind admiterea candidaților în Registrul Național de Experți Evaluatori (cadre didactice)”;
- Actualizarea Registrului Național de Experți Evaluatori – Studenți al ARACIS, prin includerea studenților care au fost selectați pentru a deveni studenți evaluatori ARACIS, în urma participării la sesiunea de formare sus-menționată;
- Actualizarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli al ARACIS pentru anul 2021.
Consiliul ARACIS
București, 29 martie 2021