Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) s-a întrunit în ședință în data de 16 ianuarie 2025.
În cadrul ședinței au fost validate rezultatele evaluărilor și avizelor acordate pentru programele/domeniile de studii universitare și pentru instituțiile de învățământ superior, au fost realizate informări despre participarea reprezentanților ARACIS la evenimente și activități naționale și internaționale și au fost luate decizii legate de funcționarea internă a agenției.
Prezentăm, în cele ce urmează, temele și hotărârile adoptate, pe care le considerăm de interes pentru părțile interesate de învățământul superior și asigurarea calității, precum și pentru opinia publică:
I. Asigurare externă a calității – proceduri, evaluări, avize acordate
Consiliul a analizat și a validat rezultatele evaluărilor externe ale calității pentru:
- 49 de programe de studii universitare de licență;
- 1 program de formare psihopedagogică în vederea certificării competenţelor pentru profesia didactică;
- 26 de domenii de studii universitare de masterat;
- un domeniu de studii universitare de doctorat;
- două evaluări instituționale.
Lista completă cu rezultatele evaluărilor este disponibilă mai jos: https://www.aracis.ro/hotarari-16-01-2025/
În cadrul ședinței a fost aprobată componența comisiilor de experți evaluatori pentru evaluările ce vor fi efectuate în perioada următoare, au fost validate protocoalele de evaluare și au fost desemnați directorii de misiune pentru procedurile de evaluare externă instituțională ale:
- Universității Tehnice de Construcții din București – Prof. univ. dr. ing. George Nicu Bîzdoacă;
- Universității Internaționale Danubius – Prof. univ. dr. Lucian-Ion Ciolan;
- Universității „Dimitrie Cantemir“ din Târgu Mureş – Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin.
Totodată, s-a finalizat procesul de validare a rapoartelor întocmite de către Comisia nominalizată pentru analiza conformității procesului și a Rapoartelor de evaluare externă întocmite de Agenția de Acreditare în domeniul Sănătății și Științelor Sociale (AHPGS – Akkreditierung gGmbH) în procesul de evaluare externă pentru evaluarea instituțională a Universității „Andrei Șaguna” din Constanța și pentru programele de studii universitare de licență și de masterat evaluate în cadrul aceleiași universități.
II. Cooperare internațională
Reprezentanții ARACIS au participat la următoarele evenimente:
- Workshop-ul privind dezvoltarea personalului din agențiile de asigurare a calității, organizat de Asociația Europeană pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ENQA), care a avut loc în data de 12 decembrie la Bruxelles, Belgia;
- Cea de-a 94-a reuniune a Grupului de Monitorizare a Procesului Bologna (Bologna Follow-up Group – BFUG), organizată la Tirana, Albania, în data de 9 ianuarie;
- întâlnirile online organizate lunar de Rețeaua Internațională a Agențiilor de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (INQAAHE).
III. Funcționare internă a agenției
Consiliul a aprobat:
- modificarea componenței Comisiei de soluționare a contestațiilor a ARACIS;
- declanșarea procesului de selectare și numire a membrilor cadre didactice pentru locurile vacante în Comisia permanentă de specialitate Științe exacte și științe ale naturii (C1);
- înscrierea în Registrul Național al Evaluatorilor (RNE-CD) a unui număr de trei noi experți (cadre didactice) care au parcurs etapele de admitere până la data de 13 ianuarie 2025.
București, 20 ianuarie 2025