Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a revizuit Procedura privind admiterea candidaților în Registrul Național de Experți Evaluatori (cadre didactice) – RNE CD, în conformitate cu prevederile Legii nr. 199/2023 a învăţământului superior, cu modificările ulterioare.
Conform noilor prevederi ale procedurii pot deveni experţi evaluatori ai ARACIS cadre didactice titulare, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, cu gradul didactic de lector, conferenţiar sau profesor universitar, cu experienţă în evaluarea calităţii educaţiei.
Procedura revizuită, aprobată în cadrul ședinței Consiliului ARACIS din 28 septembrie 2023 este publicată pe site-ul agenției, la adresa: https://www.aracis.ro/wp-content/uploads/2023/10/Procedura-selectie-experti-RNE.pdf
RNE – CD este constituit în concordanță cu domeniile de studii universitare de licență cuprinse în Nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, aprobat anual prin Hotărâre a Guvernului, la care se adaugă o secțiune destinată formelor de organizare a programelor de studii la distanță și cu frecvență redusă.
Un cadru didactic poate candida pentru a fi admis în registru pentru un singur domeniu de studii universitare de licență sau pentru formele de organizare a programelor de studii universitare la distanță și cu frecvență redusă.
Admiterea candidaților se realizează cu respectarea condițiilor de eligibilitate, a criteriilor de evaluare și a etapelor de admitere, conform prevederilor procedurii menționate.
București, 18 octombrie 2023