Domnul Președinte Conf. univ. dr. Octavian-Mădălin Bunoiu a participat, în data de 27 septembrie 2022, la masa rotundă organizată de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), cu tema „Provocări și perspective în chestionarea satisfacției studenților din România cu privire la experiența universitară”.
Masa rotundă a avut loc în cadrul întâlnirii cu titlul „Cât de mulțumiți sunt studenții din România de experiența lor universitară?” care a vizat prezentarea rezultatelor și concluziilor studiului #ChestionarulNaționalStudențesc și ale cercetării naționale din cadrul studiului european #Eurostudent.
Evenimentul organizat în proiectul „Calitate în învăţământul superior: internaţionalizare şi baze de date pentru dezvoltarea învăţământului românesc (POCU INTL)”, urmărește dezvoltarea şi implementarea de măsuri sistemice în învăţământul terţiar pentru creşterea nivelului calităţii în învăţământul superior şi adaptarea universităţilor la cerinţele pieţei muncii, inclusiv la standardele internaţionale.
Mai multe detalii: http://pocu-intl.uefiscdi.ro
Serviciul Relații Internaționale, Implementare Proiecte, Comunicare și Organizare Evenimente
București, 30 septembrie 2022