Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) informează părțile interesate cu privire la faptul că Prof. univ. dr. ing. Iordan Petrescu, fost Președinte al ARACIS, actualmente consilier al Președintelui, a participat, în data de 24 ianuarie 2022, la cea de-a doua ediție a Galei Excelenței „Împreună protejăm România”, organizată de Grupul de Presă MediaUno și Institutul Național de Statistică, sub egida Academiei Române, la Cercul Militar Național – Sala de Marmură.
În cadrul Galei, Prof. univ. dr. ing. Iordan Petrescu a primit Premiul de Excelență pentru activitatea domniei sale în domeniul asigurării calității în învățământul superior, în calitate de Președinte al agenției (în perioada 2014-2021). Pe parcursul celor două mandate de Președinte, Prof. Petrescu, alături de echipa de conducere a agenției, au sprijinit în mod constant instituțiile de învățământ superior în procesele de asigurare a calității, contribuind astfel la creșterea calității sistemului de învățământ superior românesc. De asemenea, în cadrul evenimentului, a fost premiat și dr. ing. Cristian Erbașu, membru în Consiliul ARACIS, reprezentantul angajatorilor, ca recunoaștere a activității sale în domeniul construcțiilor.
Consiliul ARACIS
București, 25 ianuarie 2022