INQAAHE Scurt Istoric
ARACIS este, încă de la înființarea sa, din anul 2005, membră a Rețelei Internaționale a Agențiilor de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (International Network for Quality Assurance Agencies in Higher Education – INQAAHE).
Activități în cadrul INQAAHE
Agenția este reprezentată la INQAAHE de către doamna prof. univ. dr. ing. Simona Lache, membru al Comisiei de evaluare instituţională și audit ARACIS, fost Director al Departamentului de Acreditare al Consiliului ARACIS, care a fost aleasă pentru două mandate succesive în conducerea (Board of Directors) Rețelei (aprilie 2024, septembrie 2021).
În calitate de membră a INQAAHE, ARACIS participă la evenimentele și activitățile desfășurate de aceasta, precum: sondaje de opinie, contribuții pentru buletinul informativ, alegerea conducerii rețelei.
Astfel, în ediția din luna iulie 2025 a buletinului informativ INQAAHE a fost publicată contribuția ARACIS cu privire la organizarea seriei de patru webinarii cu participare internațională, referitoare la Procesul Bologna și cele trei angajamente-cheie, esențiale pentru funcționarea Spațiului European al Învățământului Superior.
În perioada 10-12 iunie 2024, ARACIS a găzduit, în colaborare cu Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București (UNSTPB), Forumul INQAAHE 2024, cu tema „Transforming Society: Social Responsibility through Quality Assurance of Tertiary Education”, eveniment ce a reunit peste 170 de participanți din 52 de țări.
În contextul în care, în anul 2021, ARACIS a realizat evaluarea externă a studiilor universitare de doctorat, în Buletinul informativ al INQAAHE din ianuarie 2022, a fost publicată contribuția agenției cu titlul „Evaluarea celui de-al treilea ciclu de studii universitare (de doctorat)”.